vineri, 5 iunie 2015

Premierul Victor Ponta a trimis o SCRISOARE ambasadelor SUA şi ale statelor UE, dar şi mai multor ONG-uri

Vă prezentăm textul scrisorii:
"Informare cu privire la acuzele aduse premierului PM Victor Ponta:
Vineri, 05 iunie 2015, premierul României Victor Ponta a fost anunţat de DNA că a devenit suspect în dosarul fostului ministru Dan Şova. Anunţul a fost făcut public în aceeaşi zi în care opoziţia - PNL - a depus în Parlament o moţiune de cenzură fără fundament cu scopul de a înlătura de la putere actualul guvern condus de Victor Ponta. Mai mult, în urmă cu câteva zile, preşedintele Iohannis declara că a devenit din ce în ce mai greu să colaboreze cu actuala majoritate.
Săptămâna trecută, pe 1 iunie, au fost adoptate două măsuri importante din punct de vedere social şi economic: Guvernul a dublat alocaţiile copiilor şi a redus TVA la alimente de la 24% la 9%, ambele decizii fiind extrem de populare, cu un puternic impact social.
Toate acuzaţiile aduse astăzi de procurori în cazul Şova au fost prezentate în prealabil de duşamnii politici ai actualei majorităţi parlamentare, în special de fostul preşedinte Traian Băsescu, dar demontate punct cu punct de către Victor Ponta cu documente doveditoare irefutabile. Pe scurt, Dan Şova este acuzat de nereguli într-un contract încheiat cu complexul energetic Turceni-Rovinari, în timp ce Victor Ponta nu a avut niciodată vreun contact cu compania citată, după cum dovedesc actualele documente ale complexului energetic şi Baroul Bucureşti (corpul profesional al avocaţilor din care face şi acesta parte).
Anterior, DNA şi ANI (Agenţia Naţională de Integritate) au confirmat public că Victor Ponta nu are nici o implicare în acest caz.
Acest anunţ vine la câteva zile după ce Victor Ponta a a declarat public că este nevoie ca sistemul judiciar să înfrâneze abuzurile şi a mai solicitat şi egalitatea tratamentului în toate cazurile cercetate.
De asemenea, în timpul guvernării lui Victor Ponta, s-au înregistrat o creştere semificativă a bugetului instituţiilor din justiţie, precum şi o creştere a independenţei lor. Ca o consecinţă, numărul investigaţiilor şi a dosarelor a crescut.
Primul ministru va urma toate procedurile legale pentru a demonstra că nu există nicio dovadă incriminatoare la adresa lui în acest caz.
Preşedintele Iohannis a cerut astăzi demisia premierului. Primul-ministru Ponta a declarat că, deşi respectă opinia preşedintelui, el a fost numit în funcţie de Parlament, prin urmare Parlamentul este singura instituţie care poate decide demisia sa. El a reafirmat respectul pentru Constituţie şi pentru principiile ei, considerându-le esenţiale pentru societatea noastră."
Victor Ponta este urmărit penal de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față deputatul Victor Ponta pentru infracțiunile de conflict de interese în perioada în care a îndeplinit funcția de prim-ministru. Premierul a fost chemat vineri dimineaţă la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. La ieşirea de la DNA, Victor Ponta a declarat că a fost chemat pentru a fi informat că are calitatea de suspect în dosarul senatorului PSD Dan Şova.
Ca urmare a anunţului DNA, preşedintele Klaus Iohannis a cerut vineri demisia premierului Victor Ponta. În replică, Victor Ponta a avut un mesaj pe Facebook în care anunţă că nu-şi va da demisia.
"Am avut cu Presedintele Iohannis o discutie institutionala extrem de corecta si civilizata! Respect pozitia sa publica dar am fost numit in functie de Parlamentul Romaniei si doar Parlamentul poate sa ma demita! Cred ca respectarea principiilor constitutionale este esentiala pt societatea noastra si in niciun caz nu pot accepta ca un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului si a cetatenilor acestei tari! Asta ar insemna dictatura si cred ca la peste 25 ani dupa 1989 ar fi o mare eroare pt noi toti!", a scris Ponta pe Facebook. 


marți, 24 februarie 2015

Banchet in Bulgaria de Sf Constantin si Elena

Hotel Sirius Beach 4* All Inclusive
69 euro / persoana / sejur
Pretul include: cazare 2 nopti in camera dubla in regim de masa All Inclusive + cina festiva cu DJ
Pretul nu include: transport
Nota: asiguram o gratuitate la 20 persoane platitoare
Oferta este valabila pentru grupuri de min. 50 persoane
 
Pentru orice detalii sau informatii suplimentare nu ezitati sa ne contactati.
Carmen Nanu
EUROPROIECT TRAVEL
021.210.72.25 / 021.210.98.14
0728.869.152 / 0729.574.772
Str. Pargarilor, nr. 63, Sector 2

luni, 12 ianuarie 2015

România, ţinta a celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 50 de ani

Într-un timp relativ scurt, socialismul reuşise să se impună pe plan mondial ca sistem economic şi politic, pe 26% din suprafața globului pământesc, unde trăia 30% din populaţia globului, care producea peste 40% din producţia industrială mondială. Imediat după şifonarea prestigiului SUA, prin înfrângerea suferită în războiul din Vietnam, a apărut criza din anii `70 generată de scumpirea petrolului, care a semănat disperare în administraţia SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate.
Cum economiştii occidentali nu aveau nici o soluţie viabilă pe termen lung, în anul 1973 ieşirea din criză a fost deplasată de către liderii politici din interiorul economiei SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate în afara frontierelor lor. Ei au hotărât că singura cale pentru scoaterea capitalismului din marea sa criză era distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global prin utilizarea unei strategii oculte, prin care întregul cost al crizei economice să fie pus pe umerii acestuia. Modalitatea de punere în practică a acestui deziderat era un război secret, minuţios planificat, purtat prin operaţiuni sub acoperire (Covert Operation), executate simultan de către Pentagon, CIA, celelalte servicii şi agenţii ale SUA şi omoloagele lor din ţările membre NATO. Sursa de inspiraţie era Directiva NSC-68/ din 1947, emisă de preşedintele american Harry Truman, prin care CIA era autorizată să organizeze operaţiuni de război psihologic în Europa de Est și URSS cu scopul subminării şi ulterior schimbării regimului politic, distrugerea puterii militare a statelor vizate şi distrugerea sistemului politic şi social al acestora.
Şefii de stat şi guverne din Occident au stabilit totodată şi un PLAN DE ACŢIUNE, în cadrul căruia SUA, în calitate de coordonator al operaţiunii să se concentreze cu precădere pe situaţia din URSS
R.F. Germania și Anglia urmau să se ocupe (alături de SUA) de R.D. Germană, Polonia și Cehoslovacia, iar Franţa, Olanda şi Italia (sub conducerea SUA) de Ungaria, Bulgaria şi România.
Planul de acţiune stabilea că războiul secret dus împotriva economiei sistemului socialist trebuia să urmeze 4 direcţii de acţiune.
1. Recâştigarea lumii a treia şi restaurarea dominaţiei capitaliste prin noi forme neo-coloniale.
2. Reconstrucţia fostelor pieţe de desfacere prin expulzarea societăţilor aparţinând statelor socialiste.
3. Transformarea zonei ţărilor care au cunoscut regimuri socialiste în simple pieţe de desfacere pentru produsele industriale ale ţărilor capitaliste dezvoltate.
4. Preluarea controlului asupra principalelor surse de energie: petrol, gaze naturale, energie atomică.
Acest plan de distrugere a adversarului ideologic printr-un război secret global marchează o premieră mondială în istoria războaielor şi a umanităţii, fiind considerat drept cea mai îndrăzneaţă concepţie aparţinând unui sistem de informaţii secret. Pentru că scenariul Revoluţiilor, nimic altceva decât o operaţiune sub acoperire de mare anvergură, a evidenţiat rafinamentul diversionist al doctrinei militare a SUA care a reuşit să-şi distrugă inamicul la el acasă, fără desfăşurări de trupe. Acest război secret a reuşit până în prezent să distrugă nu numai socialismul ci şi oamenii din Europa de Est și URSS.
Manualul de istorie ne învață că ideea de război, mai ales de război secret, provoacă indignare, repulsie, în timp ce ideea de revoluţie se bucură de apreciere şi publicitate datorită ajutorului adus progresului umanităţii, de aceea accesul la detaliile revoluţiilor nu este cenzurat. Bizar e faptul că în România, la informaţiile despre Războiul Secret au avut acces doar liderii politici de stat şi de guverne, militarii de rang superior, întărind bănuiala că acesta a fost produsul serviciilor occidentale. Numai aşa se explică ordinul NATO din 2004 transmis fostelor state socialiste din Europa imediat după ce au fost admise în această organizaţie de a clasifica toate documentele privitoare la revoluţiile din Europa din 1989-1991.
Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) era campioana mondială pe timpul „războiului rece” la capitolul HUMINT (Human Inteligence), adică spionajul efectuat cu agenţi infiltraţi în ţările socialiste. Misiunea agenturilor CIA din fiecare stat socialist consta în racolarea de personalităţi politice, oameni din diferite domenii de activitate a vieţii ştiinţifice, academice, culturale, sportive şi militare, cu funcţii de decizie la diferite nivele. Aşa se explică faptul că CIA a reuşit încă pe timpul derulării primei etape a Planului să recruteze şefi de state şi de guverne, miniştri, generali cu poziţii importante în armată, poliţie, forţele de securitate şi serviciile secrete ale statelor socialiste. Cu scopul încurajării şi sprijinirii mişcării de dizidenţa în ţările socialiste, organizării activităţilor informative în rândul emigranţilor originari din aceste ţări şi iniţierea unor acţiuni îndreptate împotriva statelor socialiste prin intermediul acestora, CIA a înfiinţat o organizaţie denumită TRUST cu filiale în R.F.G. şi Austria.
Reuşita recrutării cadrelor din ţările ţintă de către CIA a generat agenţi în aceste state care s-au pus în slujba CIA, a intereselor SUA, pentru ducerea Războiului Secret împotriva ţării lor, fiind recompensaţi ulterior de CIA cu cele mai înalte funcţii politice şi administrative din ţările de origine. De altfel, odată cu trădarea generalului Mihai Pacepa din 1978, SUA au lansat un nou principiu în istoria naţiunilor stabilind juridic că cel ce acţionează împotriva securităţii naţionale a propriei sale ţări, nu este trădător, atâta timp cât el se pune la dispoziţia CIA pentru obţinerea victoriei în războiul secret. Odată înghiţită această găluşcă, popoarele s-au obişnuit să ia aparenţele proceselor economice, sociale, politice şi militare drept adevărate, crezând că aşa-zisa Revoluţie a fost revoluţie şi că aşa-zisa Tranziţie a fost tranziţie. Numai că, după transformările politice din ţările socialiste europene în 1989-1991, Europa socialistă fusese transformată peste noapte într-o Europă emanată. Şi după ce au acaparat puterea politică, emanaţii din România, mai mult decât ceilalţi din alte ţări foste socialiste, rezultaţi din aparentele revoluţii, n-au făcut nimic altceva decât exces de zel în accelerarea procesului de disoluţie a statului.
Agenţia de Informaţii americane a Apărării (DIA) coordonează activitatea ataşaţilor militari americani, având şi ea ca scop obţinerea de informaţii HUMINT, prin recrutarea de agenţi în ţările de interes. După anul 1990, rolul CIA în Europa de Est a fost preluat de DIA, numărul mare al agenţilor recrutaţi în aceste ţări fiind condiţie a procesului de extindere a NATO. Directiva secretă a Departamentului de Stat al Apărării codificată 3600.1 (Operaţiuni Informaţionale) autorizează armata SUA să organizeze şi în prezent operaţiuni clandestine de influenţare prin propagandă şi prin alte mijloace a opiniei publice şi a liderilor din ţările aliate ale SUA.
Termenul de spionaj tehnologic (TECHINT-Technical Intelligence) a fost inventat de Pentagon pentru a defini, iniţial, rezultatul culegerii, evaluării, analizării şi interpretării informaţiilor ştiinţifico-tehnice referitoare la echipamentele de luptă a celorlalte state. Se aveau în vedere cercetările ştiinţifice şi aplicative (caracteristicile, capabilităţile şi limitările tuturor sistemelor şi materialelor astfel obținute), precum şi metodologia utilizată în procesul lor de producţie. Ulterior, militarii americani nu s-au mai limitat doar la echipamentul de luptă în sine, ci urmăreau schema întregului proces de dezvoltare-producţie, viteza de producţie şi modul în care aplicaţii civile ale subansamblelor echipamentului vizat ar fi influenţat dezvoltarea economică a statului respectiv.
Experienţa şi instrumentele spionajului tehnologic ale Pentagonului au fost extinse de la industria de apărare la întreaga economie a statelor socialiste, devenind spionaj economic. Priorităţile TECHINT s-au axat pe: cunoaşterea proiectelor macro-economice socialiste cu scopul blocării finanţării lor și intervenţia cu rea credinţă în organizarea licitaţiilor pentru atribuirea contractelor (oare de unde or fi învăţat să trucheze licitaţiile administraţiile centrale şi locale române în zilele noastre ?)
Nu mai e nici un secret faptul că în 1984 administraţia SUA a convins FMI şi Banca Mondială să modifice unilateral acordul de împrumut cu România, obligând-o să returneze în avans datoria de 8 miliarde USD. Acest fapt a condus la înrăutăţirea nivelului de trai al românilor, fiind unul din argumentele demonizării preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către propaganda americană.
Oficiul Naţional de Cercetare (NRO) este subordonat Pentagonului şi coordonează proiectarea, construirea, dezvoltarea şi operarea tuturor sateliţilor de spionaj ai SUA. În strânsă legătură cu NRO lucrează în subordinea Pentagonului şi Agenţia Naţională de spionaj geospaţial ( NGA) înfiinţată în 1972, iniţial cu misiunea de a colecta, analiza şi distribui informaţiile obţinute din fotografierea din satelit a Pământului (imagery intelligence - IMINT), ulterior devenind gestionarul GEOINT (GEOspatial INTelligence). GEOINT defineşte monitorizarea din satelit a unor activităţi civile sau militare desfăşurate pe suprafaţa Pământului realizată într-o gamă largă a spectrului electromagnetic (de la ultraviolet până la microunde), prin senzori electrono-optici.
Între anii 1976 - 1990, Pentagonul a lansat 9 sateliţi gigant din seria KH-11 destinaţi spionajului economic al statelor socialiste şi dotaţi cu un telescop multispectral, având diametrul oglinzii de 2,4 m. Cântărind 19,6 t, sateliţii au fost plasaţi pe orbită la 253-528 km altitudine, imaginea obiectelor de pe sol având rezoluţia de 15 cm. Pe acest satelit a fost înlocuită pentru prima dată pelicula de film cu senzorul microcip înregistrator al imaginii digitale de azi (CCD), fapt ce a permis stocarea pe casetă video a unui număr nelimitat de cadre.
Seria de 5 sateliţi Lacrosse/Onyx, destinaţi cercetării radar a activităţilor de pe suprafaţa terestră survolată, a fost inaugurată pe 2 decembrie 1988 prin plasarea pe orbită (437 x 447 km) a primului obiect de acest tip de la bordul navetei spaţiale Atlantis (STS-27). Satelitul era dotat cu echipament SAR (Synthetic Aperture Radar) care-i permitea să penetreze atât stratul de nori cât şi solul terestru sau pereţii clădirilor, având o rezoluţie de 20 cm.
Cea mai activă în operaţiunea de spionaj economic a statelor socialiste a fost Agenţia de Securitate Naţională (NSA) apărută la 4 noiembrie 1952 în subordinea ministerului Apărării. Iniţial, NSA a avut misiunea de a proteja reţelele de comunicaţii ale armatei şi pe cele guvernamentale americane, similar STS-ului din România. În anii `60, NSA a primit suplimentar sarcina de a monitoriza telemetria rachetelor după lansare, a sateliţilor şi a radarelor apărării A.A. şi antibalistice sovietice.
Un alt termen convertit de Pentagon de la problemele militare la cele legate de spionajul economic este SIGINT (Signals intelligence) şi se referă la interceptarea tuturor reţelelor de comunicaţii (COMINT) şi a emisiei electronice a radarelor şi a sistemelor de radionavigaţie care echipează sistemele de rachete sol-aer, avioanele şi navele militare şi civile (ELINT).
Extinzând sfera preocupărilor dincolo de interceptarea canalelor militare şi diplomatice ale ţărilor socialiste din 1974 NSA şi-a creat pe întreg globul o reţea SIGINT comună cu Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, formată din staţii de recepţie de mare putere dispuse la sol, echipate cu zeci de antene parabolice cu diametrul de 33 m. Această reţea numită ECHELON era destinată interceptării, înregistrării şi analizării de la mare distanță a traficului telefonic, fax, radio și de date din statele socialiste cu ajutorul sateliţilor americani de spionaj.
Elementul vulnerabil al acestor rețele îl constituia emisia în gamă centimetrică, milimetrică care realiza transferul traficului între numeroasele relee de retranslaţie, montate atât pe clădirile centralelor telefonice urbane, cât şi între localităţi sau în zone împădurite, obstacolate şi greu accesibile. Un satelit american SIGINT intercepta de pe o orbită geostaţionară (adică permanent fix deasupra României), 24 din 24 de ore, circa 80% din traficul comunicaţiilor terestre militare şi civile, semnalele fiind retransmise integral la una din cele 20 de staţii de la sol ale sistemului Echelon (în cazul nostru la cea din R.F.Germană).
Între anii 1978-1981, în beneficiul reţelei Echelon a fost lansată o constelaţie de sateliți de tip Chalet cântărind 1,2 t prevăzuţi cu antene parabolice cu diametrul de 45 m. Orbitele acestora erau cvasi-geostaţionare (deasupra statelor socialiste) la altitudinea de 35.400 km (care asigurau o perioadă de funcţionare de 11-12 ani). O altă reţea de sateliţi utilizaţi de Echelon a fost Rhyolite, lansată pe orbită geosincronă în perioada 1975-1979. Naveta Discovery în misiunile STS-51-C din 1985 și STS-33 din 1989, precum şi Atlantis în noiembrie 1990, a plasat pe orbită geosincronă o nouă generaţie de 3 sateliţi Magnum din reţeaua Echelon. Aceştia cântăreau 2,7 t şi aveau o antenă de recepţie cu diametrul de 100 m. Jurnaliştii britanici Duncan Campbell şi Nicky Hager au dezvăluit în 1995, în ziarul Baltimore Sun, dovada implicării reţelei Echelon în spionajul industrial, ţintele fiind firma germană Enercon şi cea belgiană Lernout & Hauspie.
În afara Europei de Est, nordului și estului Asiei, monitorizate complet, rămâneau zone nesupravegheate din Asia, Africa şi America Latină care puteau accede la lumea socialistă. Pentru a preveni răspândirea în oricare parte a lumii a unor regimuri politice socialiste, SUA au conceput alt tip de operaţiuni sub acoperire utilizând trupele pentru operaţiuni speciale din subordinea Pentagonului.
În perioada 1960-1975 majoritatea ţărilor africane reuşiseră să se elibereze de jugul colonial occidental devenind state libere. Sierra Leone, Angola, R.D. Congo, Sudan, Nigeria şi altele erau ţări cu imense bogăţii naturale precum petrol, metale rare, diamante (utilizate la fabricarea laserelor de dirijare a armamentului modern), cupru, etc. O parte din statele africane chiar aleseseră calea socialismului, restul optând pentru schimburi comerciale reciproc avantajoase cu ţări din Europa de Est, între care şi România. Brusc, începând din 1975, în majoritatea ţărilor din Africa au izbucnit războaie civile, rebelii fiind înarmaţi şi instruiţi de SUA, Israel şi ţările capitaliste europene. Peste tot rebelii au avut ca obiectiv primordial luarea în stăpânire a zonelor de extracţie a materiilor prime şi împiedicarea guvernelor legitime de a face comerţ cu statele socialiste.
Odată cu trecerea anilor, se vede clar că soluţia distrugerii sistemului socialist a fost doar un paliativ pentru SUA şi Occident, lumea a devenit mai săracă şi mai instabilă, iar capitalismul tocmai a fost băgat de SUA în 2008 în cea de a treia criză care se generalizează cu rapiditate pe plan mondial, în timp ce măsurile pentru ieşirea din criză care se iau la nivel naţional şi la nivel de UE pentru Europa, dar şi cele luate de către SUA, au rolul de a salva doar Marele Capital. Prin urmare, bogaţii devin tot mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci".

joi, 31 iulie 2014

Ziua Marinei - manifestarile programate pentru 15 august 2014

ZIUA MARINEI ROMÂNE: Programul preliminar al manifestărilor programate pentru 15 august 2014
Ca în fiecare an, în data de 15 august, de Sfânta Maria (Mare), pe Litoralul Românesc al Mării Negre, se sărbătoreşte ZIUA MARINEI ROMÂNE.
Astfel, membrii Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului “Litoral – Delta Dunării” (preşedinte: Corina Martin), şi anume autorităţile administraţiilor publice locale de pe Litoral, patronatele hoteliere şi agenţiile de turism, se pregătesc să organizeze diverse evenimente, pentru Ziua Marinei, ce se vor desfăşura în perioada
8 - 15 August 2014.
Ziua de 15 august este sărbătorită, în fiecare an, de-a lungul litoralului românesc al Mării Negre şi pe malurile Dunării, ca o zi a Marinăriei, aniversând deschiderea României către lume, pe calea apelor.

Programul preliminar al evenimentelor organizate pe 15 august, pe faleză, în zona Comandamentului Marinei Militare, din Constanţa, va cuprinde:
09.00 – 10.40: Deschiderea oficială a evenimentului;
10.40 – 12.00: Exerciţii tipice Zilei Marinei Române, cu sosirea
alaiului “Zeului Neptun”;
12.00 – 12.10: Parada aviaţiei civile;
13.00 – 17.00: Jocuri marinăreşti;
18.00 – 20.00: Spectacole de dansuri populare, româneşti şi ale
minorităţilor din judeţul Constanţa, şi concerte de muzică “pop”;
20.15 – Ceremonialul de închidere;
20.30 – Concert al formaţiei “pop” feminine “Amadeus”;
21.20 – “Show” de lasere şi lansare de lampioane;
22.00 – “Retragerea – cu – TORŢE”, pe itinerariul Comandamentul Flotei Maritime Militare Române – Piaţa Ovidiu – Prefectura judeţului Constanţa (“Casa Albă”).

Prezentarea localitatii

Suprafata: 6283 ha
Intravilan: 2383,31 ha
Extravilan: 3899,69 ha
Populatie: 43710
Gospodarii: 13307
Nr. locuinte: 15481
Nr. gradinite: 8
Nr. scoli: 5
Nr. licee: 3
Nr. universitati: 2
Numele localitatilor aflate in administratie:
/ STAŢIUNILOR aflate în administratie: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp
Asezarea geografica:
La limita de S-E a ţării, la aproximativ 45km sud de Mun. Constanţa şi aproximativ 11km nord de punctul de frontieră Vama Veche cu Bulgaria
Regiunea istorică Dobrogea
Deschidere la Marea Neagră
Activitati specifice zonei:
Organizarea şi coordonarea activităţilor din agricultură
Infrastructură
Sănătate
Învăţământ
Cultură
Sport
Turism
Activitati economice principale:
Reparaţii şi construcţii nave
Comerţ şi turism
Obiective turistice:
Staţiuni turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp
Cea mai mare staţiune turistică din România - 80000 locuri de cazare
Muzeul de arheologie "Callatis"
Herghelia Mangalia
Peştera Movile
Peştera Limanu
Rezervaţia Pădurea Hagienii
Geamia "Esma Han Sultan"
Evenimente locale:
17-20 aprilie Lumina de la Malul Mării:
Drumul Crucii Slujba de Prohod
Concurs încondeiere Slujba de Înviere
Seniorii Cetăţii Manifestări în Place St. Catherine Bruxelles
Callatis Tur Ecumenic
1 mai Callatis Carnaval
8-14 iunie Campionatul Sportiv Mangalia
15-21 iunie Auto Extrem, Aşii Volanului
22-28 iunie Festivalul caricaturii şi benzilor desenate
24 iunie-12 iulie Callatis Euro Tour Ediţia a III-a, proiect artistic şi de promovare turistică în Austria, Germania, Italia, Belgia, Franţa
13-19 iulie săptămâna recordurilor
19 iulie Liberty Parade a IX-a ediţie cel mai mare eveniment house
20-26 iulie Gala Muzicii Folk
2 august Creamfields, festival de muzică house
3-9 august Carte la Nisip, târgul estival de carte
9 august Galele Bavaria
10-16 august Festivalul callatis, cel mai mare festival realizat în România dealungul a 7 zile şi 7 nopţi
23-24 august Show Aviatic Flz In
28 august-1 septembrie Competiţie demonstrativă de sporturi nautice
31 august-6 septembrie Gala Tânărului Actor
3-8 septembrie Jocurile balcanice de Yachting
7-13 septembrie Balul Majoratului
13-14 septmebire Regata Yachting, concurs de yachting cu vele
19-21 septembrie "Consiliu Media Callatis", for consultativ - personalităţi din presă, televiziune, teatru
18-19 octombrie Ziua Recoltei
7-8 noiembrie Ziua Vinului Dobrogean
6-25 decembrie Târgul de Crăciun, o lună a cadourilor de poveste în care copii din toată ţara vor face cunoştinţă cu Moş Crăciun
19 decembrie Gala Superlativelor, premiere celebrităţi locale
31 decembrie Euro Revelion Callatis
Facilitati oferite investitorilor:
Teren proprietate privată a municipiului Mangalia pentru investiţii în producţie şi servicii
Proiecte de investitii:
Portul turistic
Ecologizarea lacurilor Neptun şi amenajare împrejurimi
Amenajare zona dintre Saturn şi Venus (refacere drum, alei, parcări, bazine termale, platforma parc de distracţii)
Informare Primărie (dezvoltarea unor aplicaţii care facilitează accesul cât mai rapid şi corect la informaţii)
Valorificarea obiectivelor turistice (reabilitare muzeu, situl istoric Cetatea Callatis, alte situri istorice)
Sistemul de irigaţii în staţiuni
Terenuri golf
O mai bună promovare a litoralului de Sud-Mangalia-Olimp
Construcţia de locuinţe ieftine pentru tineri
Construcţia de locuinţe ANL în regim de închiriere pentru tineri
Înfiinţare Incubator de Afaceri în cadrul Parcului Industrial
Alimentări cu apă şi canalizare în municipiul Mangalia
Reabilitare şi modernizare reţele de distribuţie termică
Execuţie drumuri şi trotuare în cartierele noi înfiinţate
Alimentare cu energie termică şi iluminat public în cartierele noi
Modernizare şcoli şi grădiniţe
Modernizare şi extindere drumuri staţiuni
Modernizarea şi reabilitarea iluminatului public din staţiuni
Amenajare parc de distracţii
Construcţie săli de sport
Construire parc expoziţional
Amenajarea unui complex sportiv
Construcţie clădire pentru club nautic